Din vremuri stravechi, omul a descoperit mierea
si produsele stupului de albine nu numai ca aliment, ci si ca
medicament. Apicultura era practicata inca din secolul al VII-lea
i.Hr., existind o serie de marturii in acest sens. Tablitele
mesopotamiene, ca si papirusurile egiptene, mentioneaza, printre altele,
faptul ca mierea si ceara de albine erau folosite ca medicament.
La originea sa, mierea era
rara, fiind rezervata la inceput in serviciul religios, pentru a-i
venera pe zei sau pentru a hrani animalele sacre. Scrierile din
antichitatea greco-romana abunda in mentionari despre mierea de albine
si utilizarea ei medicala, fiind creata o adevarata mitologie in jurul
acesteia si subliniindu-se numeroasele sale proprietati medicinale:
antiseptic, tonifiant, sedative, febrigug, aperitiv si digestiv.
Aristotel, de exemplu, a scris sase volume despre albine si produsele lor,
recomandind propolisul drept remediu in plagi supurate. Hipocrate, cel
mai de seama medic al Antichitatii, mai tirziu Pliniu, Galien si
Dioscoride vorbesc, de asemenea, despre miere, folosita intr-o
serie de boli. In lucrarea sa Despre mijloacele de vindecare,
Dioscoride considera mierea un adevarat panaceu, recomandand-o in boli
de urechi, de piept sau rinichi, in vindecarea ranilor si a plagilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu